DJ Tiesto, zis „Olandezul zburator”, va sustine un show de trei ore
Tiesto, considerat unul dintre cei mai buni DJ-i ai momentului si unul dintre pionierii curentului trance, revine in Romania pe 11 noiembrie, pentru a mixa la Sala Polivalenta, in cadrul seriei de concerte „The Mission”.
Show-ul va cuprinde o selectie de piese special alese pentru publicul roman, completata cu un spectacol de lumini si lasere. „Olandezul zburator”, asa cum a fost supranumit Tiesto, a fost desemnat de revista „DJ Magazine” cel mai bun DJ din lume, in 2002, 2003 si 2004.
Muzicianul se afla pentru a treia oara in Romania, iar spectacolul de la Sala Polivalenta face parte din turneul est-european, care mai include Slovacia, Macedonia, Ungaria, Cehia si Polonia. Tiesto soseste la Bucuresti vineri, chiar in ziua concertului, insotit de o echipa de 11 tehnicieni si sunetisti si va parasi Romania sambata dupa-amiaza. DJ-ul va avea un show de trei ore, in care va mixa mai multe piese de pe noul sau album, „In Search of Sunrise 4”, dar si hituri mai vechi.
Tiesto a avut primele incercari muzicale la 8 ani, dar spune ca a inceput sa mixeze la nivel profesionist acum 20 de ani. „Mi-am cumparat viniluri si platane, pe care am invatat singur sa mixez. Prima piesa a fost „Sidewalk talk”, cu vocea Madonnei, care nu era o artista cunoscuta la acea vreme”, povesteste Tiesto.
Dupa ce timp de cativa ani a fost DJ rezident in mai multe cluburi olandeze, Tijs Verwest, pe numele sau adevarat, a trecut pe partea de productie. A scos pe piata mai multe remixuri si compilatii, dar si single-uri si albume proprii. „Imi place sa cred ca sunt ceva mai mult decat un DJ, asa ca am renuntat la aceasta titulatura, iar acum numele meu de scena este, simplu, Tiesto”, spune muzicianul.
Show cu un miliard de telespectatori
In 2002, Tiesto isi adjudeca mai multe premii muzicale, printre care si de cel mai bun DJ al lumii, distinctie pe care o va primi si in urmatorii doi ani. In 2003 a fost singurul DJ care a reusit sa stranga 25.000 de spectatori la un concert, iar in 2004 a mixat la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Atena, in fata a zeci de mii de spectatori si a peste un miliard de telespectatori. „Imi doresc mult sa mai produc muzica pentru acest gen de evenimente”, spune Tiesto, dupa experienta „olimpica”.
Tot in acest an, Tiesto isi interpreteaza propriul rol in filmul „It’s All Gone Pete Tong”, o poveste adevarata despre viata lui Frankie Wilde, un DJ rezident la Ibiza, care a surzit, dar a continuat sa mixeze.
(Sursa: Evenimentul zilei )
[powered by WordPress.]
Stiri actualizate zilnic despre vedetele tale preferate din Romania si din lume.
95. We are waking up and linking to each other. We are watching. But we are not waiting.
— The Cluetrain Manifesto
44 queries. 1.429 seconds