NEWS:

ShowBiz


Stiri si barfe din lumea vedetelor

August 10, 2006

Elton John va canta la Copacabana

Postat la: 11:25 am. In categoria: Stiri

Cântăreţul britanic Elton John va primi 500.000 de dolari pentru concertul pe care urmează să îl susţină pe 20 ianuarie 2007 pe plaja din Copacabana, din Rio de Janeiro, au informat astăzi organizatorii.

Elton John, în vârstă de 59 de ani, nu a avut pretenţii excentrice pentru scurta sa vizită în Brazilia, ce va începe pe 18 ianuarie şi se va termina la o zi după desfăşurarea concertului de două ore şi 40 de minute.

Concertul, organizat de ‘Ayuntamiento de Río’, va fi gratuit şi se estimează că la el vor fi lua parte în jur de 500 de mii de persoane.

Cântăreţul va ajunge la Rio la bordul unui avion particular, deoarece evită zborurile comerciale, deşi toate echipamentele pentru concert, inclusiv emblematicul său pian roşu, vor fi transportate de o aeronavă comercială, a declarat pentru ziarişti Walter Guimaraes, reprezentantul ‘Audiorama’.

Compania ce a încheiat contractul cu vocalistul în Statele Unite, a estimat costurile spectacolului în aer liber la 4,7 miloane de dolari, atât cât a costat un spectacol similar, organizat tot în Copacabana, în cadrul căruia au urcat pe scenă Rolling Stones, în luna februarie a acestui an.

(Sursa: Amos News )

Posteaza un comentariu:


[powered by WordPress.]

Stiri actualizate zilnic despre vedetele tale preferate din Romania si din lume.

Linkuri Preferate:

Categorii:

Cauta in site:

Arhivele:

August 2006
M T W T F S S
« Jul   Sep »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Altele:

95. We are waking up and linking to each other. We are watching. But we are not waiting.
The Cluetrain Manifesto


Articole recente:
  • Elizaveta Osova-Actorul David Walliams m-a folosit ca pe un obiect sexual
  • Pachanga la Bucuresti-de Valentines Day
  • Luminita Anghel a pierdut procesul cu Marcel Puscas
  • Femeile din viata lui Alexandru Erbasu
  • Raluca Arnautu e noua iubita a lui Erbasu jr
  • Cristi Ursu-O vreau pe Delia
  • Daciana Sarbu si Victor Ponta -Nunta si botez in aceeasi zi
  • Analia Selis a invatat cuvinte porcoase de la colegii de trupa
  • Raluca Badulescu-ceruta in casatorie de tanarul ei iubit
  • Gina Pistol si iubitul ei Nicola isi deschid pensiune
  • Cosmin Stan-Mire la Las Vegas
  • Rivala Ioanei Basescu-concediata
  • Andreea Marin pastreaza misterul legat de colaborarea cu TVR
  • Radu Ille boteaza iar in America
  • Victor Slav petrece cu mama soacra
  • Silviu Prigoana da cu bani in vant
  • Andreea Antonescu-Tata imi dadea bani doar de-o acadea si restul ii punea la CEC
  • George Tal i-a daruit Danielei Gyorfi inelul de logodna
  • Andra-Imi ascunde cadouri in haine
  • Cristina Spatar trebuie sa fie o gospodina adevarata pentru Alin
  • Lili Sandu-ofertata de TVR
  • Stefan Banica jr-Cant rar in concerte fara bilete
  • Dana Rogoz-emisiune live
  • Oana Zavoranu-Pozele din Playboy m-au trimis la clinica
  • Andreea Marin s-a oferit sa-l ajute pe Busuioc
  • Hi-Q si-a tras post de televiziune
  • Anei Maria Ferent-Mi-e mila de ea
  • Monica Columbeanu-Alaptatul m-a ajutat sa slabesc
  • Lili Sandu-Fiecare are viata lui
  • Teo sare in apararea Mihaelei Tatu


  • Recent Comments:


  • Numar total articole:
    7175
    Numar total de comentarii:
    458

    44 queries. 1.357 seconds