NEWS:

ShowBiz


Stiri si barfe din lumea vedetelor

August 28, 2006

Grupul RBD ramane in aceasi formula inca cinci ani

Postat la: 10:15 am. In categoria: Stiri

Cei şase membrii ai grupului mexican RBD au declarat presei dominicane că vor continua să cânte în această formulă încă minim cinci ani. Aceste declaraţii survin după ce presa a fost invadată de numeroase zvonuri potrivit cărora fiecare membru îşi va vedea solo de drumul său şi că trupa ce i-a consacrat pe scena muzicală se va destrăma.

Christian Chavez a spus într-un interviu acordat ziarului ‘’Listín Digital'’ că grupul va supravieţui încă cel puţin 5-6 ani.

RBD are numeroase proiecte pe care vor să le realizeze, printre care şi o teleserie pentru care vor filma în Brazilia.

În plus RBD plănuieşte să lanseze alte două producţii discografice cu care speră să depăşească sau cel puţin să atingă performanţele obţinute cu celelalte LP-uri lansate până acum.

Grupul a susţinut, luni, un concert în Puero Rico, deşi este ziua de naştere a lui Alfonso Herrera (23 de ani), unul dintre membrii RBD, informează site-ul oficial al trupei mexicane.

Poncho a avut parte de surprize din partea colegilor, aceştia surprinzându-l cu un tort şi cântându-i ‘’La mulţi ani!'’ împreună cu fanii.

După încheierea spectacolului întreg staff-ul RBD precum şi membrii grupului s-au retras la un restaurant portorican pentru a-l sărbători în continuare pe Poncho.

Primul album lansat de grupul mexican a apărut pe piaţă în 2005. De atunci au “luat cu asalt” topurile din întreaga lume, dar mai ales pe cele din America Latină şi Spania, reuşind să se claseze pe primurile locuri, devansând nume celebre precum Thalia, Shakira, Alejandro Sanz, La Oreja de Van Goth, Chayanne sau Juanes.

RBD este compus din şase membrii, trei băieţi şi trei fete - Alfonso Herrera, Christian Chavez, Dulce Maria, Maite Perroni, Anahi Portilla şi Christopher Uckermann - toţi fiind născuţi în Mexic.

(Sursa: Amos News )

4 Responses to “Grupul RBD ramane in aceasi formula inca cinci ani”

  1. rbd_fan Says:

    RBD e cea mai tare trupa de adolescenti din lume, nu degeaba a fost supranumita” trupa kare rupe
    orice record”.

  2. andreea Says:

    buna ma numesc andreea duca cum ai vazut am si eu o mare rugaminte vreau sa mi spui si mie cam cat va fi biletul ………:*

  3. oana negreanu Says:

    sunt oana ji vreau vreau sa veniti ji in tara va iubesk :X:*

  4. cosmina Says:

    sper….dar cik am auzit k christian va parasi trupa…sper k nu se va intampla asta!!!
    RBD e cea mai tare trupa

Posteaza un comentariu:


[powered by WordPress.]

Stiri actualizate zilnic despre vedetele tale preferate din Romania si din lume.

Linkuri Preferate:

Categorii:

Cauta in site:

Arhivele:

August 2006
M T W T F S S
« Jul   Sep »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Altele:

95. We are waking up and linking to each other. We are watching. But we are not waiting.
The Cluetrain Manifesto


Articole recente:
  • Elizaveta Osova-Actorul David Walliams m-a folosit ca pe un obiect sexual
  • Pachanga la Bucuresti-de Valentines Day
  • Luminita Anghel a pierdut procesul cu Marcel Puscas
  • Femeile din viata lui Alexandru Erbasu
  • Raluca Arnautu e noua iubita a lui Erbasu jr
  • Cristi Ursu-O vreau pe Delia
  • Daciana Sarbu si Victor Ponta -Nunta si botez in aceeasi zi
  • Analia Selis a invatat cuvinte porcoase de la colegii de trupa
  • Raluca Badulescu-ceruta in casatorie de tanarul ei iubit
  • Gina Pistol si iubitul ei Nicola isi deschid pensiune
  • Cosmin Stan-Mire la Las Vegas
  • Rivala Ioanei Basescu-concediata
  • Andreea Marin pastreaza misterul legat de colaborarea cu TVR
  • Radu Ille boteaza iar in America
  • Victor Slav petrece cu mama soacra
  • Silviu Prigoana da cu bani in vant
  • Andreea Antonescu-Tata imi dadea bani doar de-o acadea si restul ii punea la CEC
  • George Tal i-a daruit Danielei Gyorfi inelul de logodna
  • Andra-Imi ascunde cadouri in haine
  • Cristina Spatar trebuie sa fie o gospodina adevarata pentru Alin
  • Lili Sandu-ofertata de TVR
  • Stefan Banica jr-Cant rar in concerte fara bilete
  • Dana Rogoz-emisiune live
  • Oana Zavoranu-Pozele din Playboy m-au trimis la clinica
  • Andreea Marin s-a oferit sa-l ajute pe Busuioc
  • Hi-Q si-a tras post de televiziune
  • Anei Maria Ferent-Mi-e mila de ea
  • Monica Columbeanu-Alaptatul m-a ajutat sa slabesc
  • Lili Sandu-Fiecare are viata lui
  • Teo sare in apararea Mihaelei Tatu


  • Recent Comments:


  • Numar total articole:
    7175
    Numar total de comentarii:
    458

    44 queries. 1.401 seconds