Andreea Balan si Sabin Ivanof au ajuns in fata instantei, dupa ce cantareata a facut plangere impotriva iubitului Simonei Patruleasa, pe care l-a acuzat ca a lovit-o.
Mai putin cunoscut este faptul ca, ulterior, cele doua parti au ajuns in fata instantei. Andreea si-a angajat avocat, lasand dosarul pe mana acestuia. Dupa mai multe amanari, completul de judecata a dispus incheierea procesului, intrucat artista, care ar fi trebuit sa depuna marturie, nu s-a putut prezenta din cauza contractelor pe care le avea de onorat. Conform unor surse din apropierea vedetei, Sabin Ivanof i-ar fi trimis scuze prin intermediul avocatilor sai, inainte de ultimul termen. Andreea a declarat insa ca nu vrea sa mai auda in viata ei de Sabin Ivanof: „Nu m-am prezentat niciodata la tribunal. Nu mai vreau sa aud niciodata de Sabin Ivanof. Avocatii au discutat intre ei, dar nu stiu ce au vorbit, pentru ca eu am fost plecata si nu l-am contactat pe al meu de cand m-am intors. Nu m-am putut prezenta la niciunul dintre cele trei termene, intrucat in mai 2007 am fost o luna in Canada, apoi au urmat spectacolele de la mare, iar in toamna am plecat in Mexic. Ca un facut, cand eram prinsa cu contractele, atunci aveam infatisari si nu puteam sa ma duc la tribunal”.
[powered by WordPress.]
Stiri actualizate zilnic despre vedetele tale preferate din Romania si din lume.
95. We are waking up and linking to each other. We are watching. But we are not waiting.
— The Cluetrain Manifesto
44 queries. 1.317 seconds